Oameni de seamă ai comunei

OAMENI ŞI FAPTE

Date extrase din "Monografia Şcolilor din Comuna Bărăganul", de Ion Moroianu şi Aurel Anghel.

Şi locurile acestea au zămislit personalităţi care s-au impus în domeniile în care au activat. S-au ridicat şi de pe băncile şcolilor din această comună oameni care, luîndu-şi zborul spre cele patru zări, au dus numele pământului natal, uneori şi ţării noastre, prin locurile pe unde au ajuns. Trecând vremurile peste ei, şi de satul acesta, pierdut printre ierburile prăfuite ale arşiţei, vara, sau zburătăcit de viforele turbate, iarna, îşi vor fi adus aminte oameni, le vor fi vibrat sufletele de dorul lui, le vor fi plâns inimile la amintirea moşilor lor de sub glia fierbinte a locului de naştere.

BARTOLOMEU CECROPIDE

(1885 – 1931)

S-a născut la 1 august 1885 în comuna Cioara-Radu Vodă. După absolvirea şcolii primare la Cioara-Radu Vodă, urmează cursurile Liceului “Nicolae Bălcescu” din Brăila. A debutat ca ziarist în anul 1908. În 1910 scoate la Brăila, împreună cu Valeriu |ino, ziarul “Din durerile neamului”.

Detalii citeşte detalii

VALERIU DINU

S-a născut la 22 iulie 1905 în Cioara-Radu Vodă. A fost jurist, economist, ecologist şi publicist.

Licenţiat în drept al Universităţii Bucureşti, în 1928, a devenit şi inginer silvic diplomat al Politehnicii Bucureşti, în anul 1929. În anul 1932 şi-a luat doctoratul în ştiinţe economice la München, Germania, iar în anul 1933 a devenit doctor în filozofie al Universităţii din Giessen.

Detalii citeşte detalii

ION PAULAT

(1873 – 1954)

În Cioara-Radu Vodă se naşte la 1 aprilie 1873, Ion Paulat, fiu al unui mecanic. Lipsit de mijloace materiale de existenţă, rămas orfan de tată, urmează numai trei clase la Şcoala Comercială din Galaţi. Înzestrat cu un talent nativ pentru tehnică, se angajează ca ucenic mecanic la atelierele navale Fernic din Galaţi, iar mai târziu se îmbarcă pe navele Societăţii Maritime Române, ajungând până la funcţia de mecanic-şef pe cargoul “Turnu Severin”, al aceleiaşi societăţi.

Detalii citeşte detalii

ANDREI STOENESCU

S-a născut la 21 ianuarie 1914, în comuna Cioara-Doiceşti. A fost doctor în medicină veterinară.

A lucrat ca cercetător ştiinţific şi şef de secţie la Institutul de Cercetări Veterinare “Pasteur” din Bucureşti, între anii 1937 – 1948.

Detalii citeşte detalii

DUMITRU TIUTIUCA

Se naşte la 23 august 1941, în comuna Cioara-Radu Vodă.

Între 1948 – 1955, este elev al Şcolii “Spiru Haret” şi apoi al Liceului “Nicolae Iorga”, din Brăila. În anul 1964, absolvă Facultatea de Filologie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. Peste zece ani, în 1974, obţine doctoratul în filologie, cu teza “Eseul românesc în perioada interbelică. Privire comparativă”. Îşi începe activitatea didactică la Institutul Pedagogic de 3 ani din Galaţi (1964 – 1974), care devine Universitatea Galaţi.

Detalii citeşte detalii

 
spacer